RSS

Tag Archives: vulpi

Rățoiul trădător

Un rățoi țipa pe lac;
– Mac, mac, mac!
Veniți rațe surioare și rățoi din satul tot
Veniți toți și toate-nnot,
Cât mai iute,
Pe-ntrecute,
Și vă țineți după mine,
Să vă duc unde e bine,
Adică-ntr-o altă
Baltă,
Unde peștii-ntr-una saltă
Jucăuși peste tot locul,
Și-unde veți avea norocul:
Ca din oală, pe alese, să-i luați pe toți cu ciocul!…
Dar, pentru că eu vă dărui peștișori ca de sidef,
Se cuvine:

Toți, pe mine
Să mă faceți vouă Șef! …
– Șefule, să ne trăiești,
Starostele nostru ești,
Cân’ ne duci în așa baltă să mâncăm atâția pești!,
Au grăit cu foamea-n mațe,
Sute de rățoi și rațe,
Ridicându-și iute Șeful cu iubire pe-a lor brațe…
Și rățoiul, care-n urmă s-a fost dovedit mișel,
A pornit-o spre-acea baltă, cu norodul după el;
Dar, fiind pe lac zăduf,
Ticălosul și-a dus cârdul într-un nalt și verde stuf,
Unde niște vulpi șirete, în ajun, mieroase-n grai,
Pe rățoi îl cumpărase c-un sac mare de mălai,
Pentru care preț rățoiul ticălos de mii de ori.
Își vânduse pe toți frații și pe rațele-i surori,
În a căror biată piele
S-au înfipt vulpile-acele
Și-ntr-un ceas
Cic-ar fi tras
Toate rațele sărmane și rățoii prin măsele…

Când rățoiul Șef, în urmă și-a cerut mălaiul-plată,
A fost prins și el de-o vulpe care i-a plătit îndată,
Mângâindu-mi-l avan
C-o secere și-un ciocan
Și grăindu-i la ureche nu mai știu cam ce cuvânt,
Dar știu sigur că toți fulgii i-au zburat atunci în vânt…

Frați Români, știu că și voi
Aveți astfel de rățoi,
Cumpărați de vulpi mișele,
Să vă tragă prin măsele!
Când acei rățoi nemernici vă vorbesc de balta-rai,
Voi să știți că ei visează numai sacul cu mălai
Pentru care vor să vândă
Toată ceata voastră blândă,
Să vă sfâșie-ntr-o noapte fiarele ce stau la pândă!

Autor: Vasile Militaru

 
Scrie un comentariu

Posted by pe 9 martie, 2010 în Fabule

 

Etichete: , , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.